Despre noi

          Editura Fundaţiei România de Mâine, membră a Asociației Editorilor din România (AER) a fost înființată în anul 1992, în cadrul SC Mass Media România de Mâine, ca parte componentă a Fundaţiei cu același nume, având un profil științific-universitar, cu un considerabil registru editorial alcătuit din lucrări teoretice și studii științifice, cursuri universitare, manuale, suporturi de curs, sinteze, culegeri de teste, caiete de practică, pentru toate stadiile învățământului universitar, dar și pentru specialiștii și publicul avizat din următoarele domenii de activitate:  Filozofie; Istorie; Psihologie și științele educației; Științe juridice și administrative; Științe economice, marketing și administrarea afacerilor; Informatică și inginerie; Medicină veterinară; Educație fizică și sport. Principiul fondator al activității editurii, pe baza căruia se elaborează programele și strategiile acesteia este complex, încurajând atragerea către studiu, dezvoltarea ținutei profesionale a noilor generaţii, prin metode moderne, promovarea originalității și inovației, informaţiile de actualitate, explicaţiile exacte, pline de substanţă, necesare unei viziuni asupra economiei reale, în condiții de competitivitate.

https://editurafrm.ro/

https://www.facebook.com/editurafundatieiromaniademaineoficial

https://www.youtube.com/results?search_query=editura+fundatiei+romania+de+maine

Calitatea producției editoriale este confirmată atât de prestanța și autoritatea științifică a autorilor ale căror nume se regăsesc pe copertele cărţilor publicate, cât şi de profesionalismul echipelor redacţionale compuse din cadre universitare specializate pe fiecare domeniu în parte, precum și pe colaboratori din mediul academic, personalități ale vieții științifice din România sau din străinătate. În perioada 2020-2025, activitatea editorială s-a concretizat prin apariția a peste 500 de titluri, într-un tiraj total de peste 125 000 de exemplare.

       Principalul scop al Editurii Fundaţiei România de Mâine rămâne diseminarea culturii şi a cercetării ştiinţifice de la şi către oamenii valoroşi, cu înaltă ținută intelectuală, adevărate modele morale ale societății contemporane. Astfel, editura s-a orientat încă de la început și către publicarea unor lucrări cu caracter teoretic din domeniul cercetării fundamentale, care să se adreseze profesioniștilor domeniilor respective, realizând astfel o comunitate bazată pe valorile autentice ale științei contemporane.

         Impactul titlurilor editate poate fi cuantificat prin interesul crescând al cititorilor, creșterea numărului de solicitări pentru reeditare și, nu în ultimul rând, de epuizarea rapidă a unor lucrări de interes științific din domeniile filozofie, istorie, psihologie, economie teoretică și aplicată, informatică, medicină veterinară.

       Portofoliul Editurii Fundaţiei România de Mâine include și multe arii ale domeniului socio-umanist, precum Jurnalism; Comunicare şi relaţii publice; Ştiinţele comunicării; Studii culturale; Geografie; Limba şi literatura română; Limbi şi literaturi străine; Arhitectură; Artele spectacolului; Pedagogie muzicală. În fiecare dintre aceste domenii, activitatea redacțională este îndreptată în direcția rafinării textelor și conținutului, pe baza documentării și a contactului neîntrerupt cu autorii sau cu colectivele de autori, astfel încât informaţiile necesare să fie nu numai temeinice şi de calitate, dar și accesibile tuturor categoriilor de cititori cărora li se adresează.

       În cadrul Editurii Fundației România de Mâine, domeniilor Filosofie, Istorie și Economie li  s-a acordat o atenție deosebită, fiind selectate și publicate lucrări valoroase semnate de nume importante care s-au aplecat asupra acestei arii de cunoaștere. Un argument în acest sens este și înființarea colecțiilor specifice sub înaltul patronaj al unor personalități de anvergură ale mediului academic și universitar: academician Alexandru Boboc (Filosofie), prof. univ. dr. Viorica Moisuc (Istorie), prof. univ. dr. Gheorghe Zaman, membru corespondent al Academiei Române (Economie).

https://editurafrm.ro/categorie-produs/studii-si-eseuri-de-filosofie-colectie/

https://editurafrm.ro/categorie-produs/dosarele-istoriei/

https://editurafrm.ro/categorie-produs/probleme-economice-fundamentale-colectie/

Lucrările publicate în cadrul colecțiilor au fost prezentate la  simpozioane, lansări de carte și conferințe derulate în cadrul parteneriatelor și meselor rotunde desfășurate cu ocazia târgurilor de carte, beneficiind de campanii de promovare susținute cu ajutorul unor parteneri media:

Radio Seven https://radio-seven.ro/

Opinia Națională (publicație săptămânală) https://www.facebook.com/opinianationala/?locale=ro_RO

Subliniem prezența Editurii Fundației România de Mâine, în anul 2019, la Salon de Livre de Paris (la standul organizat sub egida Societății Editorilor din România). Toate volumele publicate pot fi găsite la Biblioteca Națională a României, la Biblioteca Metropolitană, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, iar unele dintre cărți sunt prezente în biblioteci universitare și naționale din alte țări, cum ar fi: Faculdad de Filosofia y Letras – Biblioteca de Humanidades, Bibliotheque Universitaire des langues et civilisations

Biblioteca Servicios centrales Universidad Autonoma de Madrid; Libera Universita Maria Santissima Assunta; L-Universite Paris 1, University of Oxford main enquiry Desk. Bodleian Library; Biblioteca Nazionale Centrale di Roma; Biblioteca Universitaria di Napoli; Main Library of the University of Edinburgh; Universitè Paris-Sorbonne Bibliotheque Malesherbes; Philological Library of Freie Universität Berlin; Albert-Ludwings-Universitat Universitatsbibliothek; Hamburg State and University Library; Biblioteca Faculdade Letras Universidade Lisboa.

Bibliotheque Universitaire des langues et civilisations (https://catalogue.bulac.fr/cgi-bin/koha/opac-search.pl?idx=&q=Editura+Funda%C8%9Biei+Rom%C3%A2nia+de+M%C3%A2ine&limit=&weight_search=1

Philological Library of Freie Universität Berlin (https://fu-berlin.primo.exlibrisgroup.com/)

       Pentru ca lucrările editurii să fie cunoscute în mediul cultural European, la finalul anului 2024, Editura Fundației România de Mâine  a semnat un contract cu Institutul Național al Patrimoniului, conform căruia cărțile și publicațiile periodice ale Editurii Fundației România de Mâine vor fi digitalizate și expuse online pe site-ul https://biblioteca-digitala.ro/?realizator=26463-moisuc-viorica respectiv pe Biblioteca Digitală Europeană https://www.facebook.com/bibliotecaproeuropeana/

 Menționăm că, din dorința de a extinde gama temelor abordate, în noul context economic mondial și al noilor orientări către o economie sustenabilă, precum și în vederea dezvoltării la un nou nivel a activității editoriale, editura Fundației România de Mâine a inițiat, în anul 2022, un vast program de traduceri în limba română a unor lucrări de larg interes științific ale unor autori considerați repere ale domeniilor pe care le abordează. Astfel, au apărut în colecțiile editurii mai multe titluri pentru care editura a obținut drepturile de publicare, toate acestea putând fi regăsite în colecțiile afișate pe site-ul editurii. Dintre acestea amintim: Eseuri nonconformiste din istoria filosofiei, de Diego Fusaro; Șapte mituri despre independență. Politizarea istoriei, de Hernan Rodrigues Vargas; Strălucirea iluziilor. Ecrane care distrug vieți, de Alessandro Denti, Era dezvoltării durabile de Jeffrey D. Sachs; Homo Laborans, de Stefano Amodio (coord.), Sfeșnicul îngropat și alte povestiri, de Stefan Zweig; Crucea Roșie și Crucea de Fier, de Axel Munthe; 41 de răspunsuri la cele mai complicate întrebări ale vieții, de Pooja Soni; Leader… ship, de Stefano Amodio.

Toate lucrările științifice originale publicate de editură beneficiază de proceduri peer-review, recenzare și control antiplagiat. De asemenea, traducerile sunt supuse unui elaborat program de control, astfel încât să fie verificate fidelitatea și acuratețea care să asigure conformitatea cu textul original.

            Pentru anii 2025-2026, au fost contractate un număr de șaptesprezece traduceri ale unor titluri,  acestea fiind selectate pe baza criteriilor corespunzătoare domeniilor de amplu interes ale editurii, în colaborare cu agenții literare, precum și cu Istituto Teseo din Italia sau prin colaborări directe cu autorii. Dintre acestea, menționăm în domeniul Istorie: Rușii la război, respectiv Afganii de Åsne Seierstad (Norvegia), Originile economice ale dictaturilor în istorie, de Daren Acemoglu (laureat al Premiului Nobel Memorial), Rusia Țarilor în vremea Marelui Război, de Maurice Paleologue (Franța), Rommel și Afrikakorps, de H. G. von Esebeck (Germania), Jurnal de război. 1939 – 1945, de Fedor von Bock; din domeniul Economie: Repartizarea prosperității într-o lume divizată, de Dani Rodrick (SUA-Turcia), Război financiar. Piețele înving întotdeauna, de Angelo Paletta; iar din domeniul Filosofie: Punctul de inflexiune, de Klaus Mann (Germania). Toate aceste lucrări se află în stadiul de traducere și pregătire a apariției cu prilejul târgurilor și saloanelor internaționale de carte din acest an.

       Editura Fundației România de Mâine se consideră o tribună de la care pot și trebuie să fie exprimate idei inedite, studii științifice curajoase, ipoteze și teorii științifice, adevăruri demonstrate științific pe baza unor surse dincolo de orice îndoială și bazate pe o asiduă documentare. Urmare a acestui deziderat, începând cu anul 2021, Editura Fundației România de Mâine a decis editarea revistei semestriale Minerva – Journal of History & Philosophy, cu texte semnate de autori din mediul universitar, publicate exclusiv în limba engleză. Publicația a a ajuns la numărul 10 (apărut în februarie 2026) https://editurafrm.ro/en/minerva-jhp/

Distribuția de carte se realizează prin cele două librării din București ale editurii, prin magazinul online al editurii (https://editurafrm.ro/carti/) și prin rețele partenere de librării sau de vânzare de carte: Cărturești, Evenimentul Zilei-Capital, Librarie.net sau Bibliostar.

       O altă preocupare a Editurii Fundației România de Mâine a fost și va rămâne și în viitor, inițierea și dezvoltarea cooperării internaționale cu instituții și organizații similare din alte state, în special din Uniunea Europeană. Astfel, în cursul anului 2019, a fost semnat, prin intermediul Universității Spiru Haret din București un Acord cu Istituto Teseo din Italia (https://www.istitutoteseo.eu/istituto-teseo/partnership/) privind dreptul reciproc de traducere a lucrărilor ce vor fi puse la dispoziție de ambele părți, în cadrul unui program de schimburi culturale. De atunci, au fost traduse și publicate, în traducere în limba italiană, la Editura Teseo University Press (https://www.istitutoteseo.eu/university-press/), mai multe titluri, dintre care enumerăm: Sensul filosofiei în spiritualitatea umană. Identitatea filosofiei românești, autor Ion Tudosescu; O stea pe cerul românesc – Regina Maria a României, autor Nicolae Mareș; România sub Zodia Cocoșului de foc, autor Mircea Coșea, Filosofia integrativității, autor Ioan N. Roșca. În aceeași perioadă, Editura Fundației România de Mâine a publicat traducerea în limba română a mai multor titluri dintre care amintim:  Come le foglie al vento (Ca frunzele în vânt)(https://editurafrm.ro/carti/ca-frunzele-in-vant-flexibilitatea-muncii-si-scenarii-atipice-traducere-din-limba-italiana-de-alexandra-radu/) semnat de un grup de autori coordonat de Stefano Amodio, președinte al Istituto Teseo; Prospettive della psicologia del management (Teme și perspective în psihologia managementului), autori Massimiliano Barattucci și Stefano Amodio

       Acordul cu institutul Teseo mai cuprinde următoarele direcții de acțiune: organizarea unor conferințe de promovare a cărților și a subiectului acestora, atât în România, cât și în Italia; inițierea unei publicații bilingve editată în comun; publicarea unor articole cu tematică umanistăsau economică semnate de autori italieni, recomandați de institutul din Italia; armonizarea domeniilor comune de activitate, în scopul creșterii rapide a  numărului de volume care să fie publicate de cele două semnatare ale acordului.

       De asemenea, în anul 2022, a fost semnat un contract de colaborare și asistență editorială cu The Wylie Agency, din Londra (Marea Britanie), în vederea asigurării accesului la titluri prestigioase ale literaturii economice sau din domeniul altor științe, în condiții de legalitate și financiare avantajoase.

       Pentru asigurarea unei calități grafice de excepție, în proximitatea editurii, funcţionează Complexul tipografic computerizat România de Mâine, constând în tipografie offset și digitală, editare grafică și de texte, DTP, tehnoredactare computerizată, prepress digital și linii de finisare moderne și rapide, care asigură tipărirea tuturor lucrărilor solicitate de editură sau de alte entități din domeniul editorial.

       Eforturile Editurii Fundaţiei România de Mâine au ca scop perfecționarea continuă, diversificarea ofertei de carte de înaltă ținută științifică, creșterea vizibilității editurii pe plan național și internațional, autoanaliza în spirit critic, eliminarea stângăciilor și lacunelor inerente procesului de construire a unei noi imagini, cu bună credință și spirit novator.