Marți, 21 septembrie 2021, cu începere de la orele 15.00, în Sala USH ProBusiness din strada Ion Ghica nr.13, etaj 2, va avea loc lansarea noii reviste MINERVA – Journal of History and Philosophy, prima publicație cu profil umanist gândită și editată integral de Editura Fundației România de Mâine, având caracterul unui proiect cultural original menit să legitimeze și să concretizeze eforturile unei instituții de cultură care va împlini în curând treizeci de ani de existență. Publicația, care va apărea semestrial, va fi disponibilă atât în format tipărit, cât și în varianta online, ca subdomeniu al site-ului editurii. Conținutul va fi editat exclusiv în limba engleză, cu scopul de a crește vizibilitatea și gradul de diversificare a activităților editoriale.

Revista își propune să fie un model de atitudine culturală, o tribună a adevărului, care prin publicarea de studii, eseuri și restituiri istorice să stimuleze creativitatea și dreptul la opinie.