O nouă carte semnată de domnul profesor Mircea Coșea este, întotdeauna, un prilej de reflecție, pentru că nu vorbim despre o simplă analiză economică, ci despre modul în care condeiul domniei sale așterne pe hârtie prognoze și proiecții în viitor ale unei economii marcate de o profundă criză. Diagnosticul pus este, de cele mai multe ori, dur, dar bine fundamentat. Mircea Coșea nu caută vinovați, nu arată cu degetul spre cineva anume, nu scrie și nu analizează situația cu încrâncenare. Ba chiar, uneori, exemplele și descrierile sunt punctate cu un umor vaporos, cu ironie, dar și cu amărăciunea specialistului conștient că lucrurile puteau arăta altfel. Pandemia și provocările sale sunt analizate în această nouă carte nu neapărat prin prisma prezentului, ci din perspectiva nu foarte optimistă a evoluției economiei mondiale, în general, și a celei românești în particular. O lectură care îndeamnă la calm, luciditate și cumpătare.

 

*   

 

„Profesorul de Economie Mircea COȘEA, prin această carte, ține încă o lecție de economie prin care arată că dacă viața este trăită după principiul apa trece, pietrele rămân speranța unui trai mai bun, deși posibilă și realizabilă, devine doar o închipuire. Astfel se întâmplă chiar și într-o perioadă pe care cu toții o dorim cât mai curând trecută, dar care, așa cum arată în această carte Profesorul, ne schimbă deja viața prezentă și viitoare.”

Conf. univ. dr. Dragoș Huru
Academia de Studii Economice din București,
Facultatea de Economie Teoretică şi Aplicată
Director al Departamentului de Economie şi Politici Economice