Basmele ajută oamenii să facă faţă unor conflicte interioare ce sunt parte din viaţa de zi cu zi; este şi motivul pentru care basmele rezistă în timp. Ele oferă o scenă pe care oamenii să îşi poată juca conflictele interioare.
Împreună, studenţi, masteranzi, clinicieni, consilieri, terapeuti şi dascăli vor încerca să sublinieze importanţa relaţiilor, descoperirea potenţialului din fiecare şi activarea lui ori de câte ori este nevoie.
Aniversăm împreună trei decenii, ani în care am devenit cea mai mare instituţie de învăţământ superior privat din România.
Universitatea Spiru Haret a creat o comunitate academică de valoare și a facilitat accesul a peste 330 000 de români la studii esențiale în împlinirea lor profesională și umană.
De la început, misiunea fondatorilor noștri a fost de a cultiva şi promova, în România, valorile culturii naţionale şi universale, de a contribui la dezvoltarea învăţământului și a ştiinţei.
Privind spre viitor, obiectivul nostru rămâne neschimbat: dezvoltarea capitalului uman, ca principală resursă a societății noastre.
Editura Fundației „România de Mâine” este prezentă și în această perioadă la târgul de carte.
Astfel, „Gaudeamus Radio România – acasă, dar tot împreună” vă așteaptă, dragi cititori.
În perioada 20-24 noiembrie, Editura Fundației „România de Mâine” vă așteaptă la standul de la Gaudeamus 2019, pentru a descoperi oferta generoasă de cărți.
De asemenea, noi volume consistente, care, cu siguranță, îi vor atrage pe cititorii rafinați, vor fi lansate în aceste zile.
Programul complet al lansărilor îl regăsiți mai jos:
A
trece printre standurile unui târg de carte nu înseamnă o retrăire perpetuă a
acelorași stări și senzații de preaplin cultural sau de venerație excentrică a
cărții ca vehicul inițiatic, ci mai ales o continuă deschidere spre inedit,
pentru că, de la o ediție la alta, lucrurile se schimbă, evoluează, par să țină
pasul. Locul de desfășurare este
același, expozanții cam aceiași, atmosfera este calmă, iar cititorii cutreieră
relaxați spațiile de expunere.
Deși destul de aglomerat și zgomotos,
Bookfest 2019 mi s-a părut totuși varianta low-cost a ediției de anul trecut. Poate
fi doar o reacție de moment la perspectiva economică alterată de instabilitatea
politică alimentată, la rândul ei, de o lungă perioadă electorală aflată abia
la început, sau o comprimare a pieței de carte tipărită, în favoarea vânzărilor
online, sau pur și simplu calea prin care editurile încearcă o echilibrare a
bugetelor afectate de scumpirea galopantă a hârtiei și a activităților de
distribuție.
Nu aș vrea însă să dau de înțeles că ediția
din acest an a prestigiosului târg a fost neinteresantă sau plictisitoare. Au
avut loc lansări mult așteptate, au fost inițiate dezbateri și polemici, au
fost zile și seri încărcate de magia cuvântului. Personalități și profesioniști
ai scrisului au vorbit, spre deliciul publicului, mult și consistent, alungând
orice urmă de monotonie.
Invitat de onoare în acest an a fost
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, prezent la manifestare cu
un stand discret, dar realizat într-o viziune grafică atractivă și cu un
program de bogat de evenimente, dezbateri și lansări de carte.
Printre evenimentele care au polarizat,
chiar din prima zi a târgului, atenția unei părți a publicului participant s-a
numărat și lansarea, la standul Editurii Curtea Veche, a volumului EU.RO, semnat de Președintele României,
domnul Klaus Werner Johannis, moment finalizat cu o sesiune de autografe, dar
și prezența la standurile târgului a unor mari nume ale literaturii contemporane,
precum Alex Ștefănescu, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Horia Gârbea, Dan
C. Mihăilescu, Andrei Cornea, Alex Mihai Stoenescu și mulți alți autori de
prestigiu care au prezentat propriile creații sau le-au comentat pe cele ale
confraților de condei.
Dezbaterile având ca temă lansarea celui
de-al șaisprezecelea volum al Caietelor
Shakespeare – Opere complete, dar și cele care au pus în discuție
provocările traducerii din limba engleză, ambele organizate sub auspiciile
British Council, au beneficiat de moderatori pe măsură (George Volceanov și
Horia Gârbea) și de prezența unor traducători recunoscuți pentru asiduitatea,
meticulozitatea, acuratețea și efortul imaginativ al traducerilor și
interpretărilor din limba engleză pe care le realizează alături de un imens
efort documentar. Am remarcat prezența la aceste întâmplări a lui Radu Paraschivescu,
Vali Florescu, Veronica D. Niculescu, Luana Schidu, Dan Croitoru, Lucia Verona.
Connecting Emerging Literary Artists
(CELA) a organizat o serie de ateliere de traducere care au beneficiat de plăcuta
prezență, în calitate de moderator, a poetului și publicistului Florin Iaru.
Privirile vizitatorilor din acest an au
fost atrase de o bogată ofertă de carte pentru copii, extrem de bogată,
colorată și strălucitoare, dar mai puțin selectivă și lipsită de elemente de
noutate. Aceeași risipă de monștri,
extratereștri și super eroi, aceleași clișee. Mult abstracționism vizual, dar
foarte puțină măiestrie a povestirii.
Și în acest an, așa cum ne-a obișnuit, Editura
Fundației România de Mâine a avut un
program de lansări de carte echilibrat și dedicat mai multor domenii ale
cunoașterii. Una dintre cele mai frumoase lansări de carte din acest an a fost
prilejuită de reeditarea, în Colecția Copilărie
fericită, a volumului Copilăria unui
Icar, semnată de Ion Dodu Bălan, povestea
primilor ani de viață ai unui pionier al zborului, Aurel Vlaicu, un basm contemporan
care a bucurat generații de copii. Un proiect în necesitatea căruia editura a
crezut și a cărui utilitate mi-a fost demonstrată la standul editurii, atunci
când o tânără mămică, însoțită de fiii săi, doi puști de treisprezece-paisprezece
ani, s-a oprit la stand și, răsfoind cartea, i-a întrebat: „Vreți să citiți
despre Aurel Vlaicu? Băieții i-au răspuns la unison: Dar cine a fost Aurel Vlaicu?”Iată de ce, asemenea demersuri editoriale trebuie inițiate și susținute. Dincolo
de asaltul tehnologiei, de circulația accelerată a informațiilor, de formele moderne
ale comunicării interumane, care presupun comprimarea cunoașterii și reducerea acesteia la un minim necesar
supraviețuirii, generațiile care vor veni trebuie să știe că civilizația nu a
apărut odată cu tableta sau internetul, ci prin inteligența, efortul creativ și
pionieratul unor oameni de excepție.
Seria lansărilor a continuat, în același
context, cu volumele Sfântul Ioan Paul al
II-lea – Aforisme și cugetări, îngrijit și prefațat de Nicolae Mareș, Centenar româno-polon. Istorie-diplomație,
al aceluiași autor, și Rostul filosofiei,
semnată de distinsul profesor Ion Tudosescu, lucrări aparținând, de asemenea,
domeniului cunoașterii umaniste, al relației acesteia cu geopoliticul și
istoria contrafactuală, studiată asiduu de autori în arhivele bogate în
documente mai puțin cunoscute de publicul larg. Bucurându-se de o numeroasă
audiență, prezentarea volumului Etică și
integritate, realizat de un colectiv de cadre didactice ale facultăților de
științe economice din București și Câmpulung Muscel, ale Universității Spiru Haret, colectiv coordonat de
domnul profesor univ. dr. Zenovic Gherasim, a avut un real succes, fiind vorba
despre un domeniu foarte puțin sau deloc abordat până acum, care tratează aspecte
inedite ale activității academice, cum ar fi istoria eticii, raportul dintre
etică și morală, dar și problemele dificile ale comportamentului etic sănătos
aplicat si promovat în mediul educațional. Cu siguranță, o lucrare despre care
se va vorbi multă vreme de acum încolo, care va isca discuții, întrebări și polemici
mai mult sau mai puțin cordiale.
Bookfest 2019 și-a închis porțile. A fost un eveniment pe care unii îl vor considera o reușită, alții un eșec. Dincolo de toate însă, vom rămâne cu bucuria lecturii, cu aceeași frenezie a răsfoirii, a trecerii la următoarea pagină. Același etern drum al cunoașterii care, șerpuind printre miile de pagini ale cărților, ne va face, la un moment dat liberi.
Salonul Internațional de Carte Bookfest se va desfășura anul
acesta în perioada 29 mai – 2 iunie,
la Complexul Expozițional Romexpo din București, în pavilionul B2. Invitatul de
Onoare al acestei ediții este Marea Britanie.
Editura Fundației
România de Mâine va fi prezentă cu
noi apariții editoriale academice și, de asemenea, cu lansările unor volume
interesante și inedite.