În curând
De la autorul de bestseller Dani Rodrik, laureat al Premiului Leontief pentru depășirea frontierelor științei economice, profesor asociat la universitățile Harvard și Columbia din Statele Unite, vă prezentăm traducerea în limba română a lucrării Distribuirea prosperității într-o lume în scindare, apărută în limba engleză în anul 2025, o carte despre realitățile economice într-o lume care pare să nu își mai găsească stabilitatea și cursul normal, nominalizată de Washington Post pentru titlul de bestseller economic al anului 2025.
În curând
În Colecția Dosarele istoriei, pentru prima dată în limba română, Sfeșnicul îngropat și Amerigo sau Comedia
erorilor în istorie, două cărți inedite ale lui Stefan Zweig, în traducerea lui Sorin Cristescu.
În curând
Colecția „”Probleme Economice Fundamentale””.
Un studiu economic de excepție!
Obsedați de căutarea optimului economic și al eficienței valorificării capitalului, economiștii au încetat să se preocupe de moralitatea actului economic și de bunăstarea umană. Ei au devenit tehnocrați mai puțin preocupați, din punctul de vedere al raționamentelor științifice, de ceea ce numim „economia bunăstării”.
În curând
Colecția „”Paradigme ale Cunoașterii Umane””.
Un bestseller Edizioni Academiche Italiane/Omniscript!
Ecranele sunt astăzi pretutindeni, strălucirea lor ne orbește, obligându-ne să regândim întreaga experiență a vederii și a cunoașterii. Este acesta un pericol? Suntem gata să îmbrățișăm comoditatea și să devenim roboți cu chip uman?
În curând, Uncategorized
Colecția „”Probleme Economice Fundamentale””.
Europa în fața unor provocări fără precedent:
Va face face față asaltului economic, etic și moral? Întrebări și răspunsuri ancorate în realitate!