ISTORIE ECONOMICĂ

40,11 lei

Categorie:

Descriere

An apariție: 2020

Autor: EUGEN GHIORGHIŢĂ

ISBN: 978-606-20-0377-7

Nr. pagini: 402

 

Analiza efectuată în cadrul cursului Istorie economică are în vedere aspectele esenţiale ale evoluţiei economiei României de la începutul secolului XIX până la începutul secolului XXI în contextul evoluţiei economiei europene, respectiv problematica deosebit de complexă specifică analizei economiei reale şi monetare pe parcursul derulării diverselor tranziţii economice şi sociale: de la feudalism la capitalism, de la forme de feudo-capitalism la socialism, de la socialism la (pseudo)capitalism etc.

Lucrarea de faţă tratează, cu precădere, aspecte ale dezvoltării economice a României în primele două decenii de după 1990, oprindu-se asupra implicaţiilor tranziţiei ţării noastre la economia de piaţă în această perioadă. Astfel, datele statistice prezentate vizează, în mod deosebit, anii 1990-2010, incluzând, parţial, unele evoluţii din perioada preaderării şi din primii ani ai aderării României la Uniunea Europeană, precum şi din primii ani ai crizei economice şi financiare mondiale, declanşată în 2008.

Desigur, nu toate problemele abordate în această carte îşi găsesc răspunsuri pe deplin satisfăcătoare sau lipsite de orice posibile controverse, unele aspecte urmând a fi, în continuare, analizate şi elucidate.

Problematica amplă, complexă şi, inevitabil, uneori contradictorie a preaderării şi, apoi, a aderării ţării noastre la Uniunea Europeană, în 2007, a dezvoltării României integrate în context european va constitui obiectul unei analize multilaterale, aprofundate într-o lucrare viitoare, sau într-o nouă ediţie, revăzută şi adăugită, a lucrării de faţă.