Într-o lume din ce în ce mai agitată, uităm adesea să respirăm, să ne tragem sufletul (și mintea), să zăbovim cu gândul la lucruri cu adevărat importante, esențiale pentru condiția noastră de om.
Insulele de spiritualitate sunt mai puține, iar cei care o alcătuiesc se simt cumva anacronici, în acest secol al frământărilor, al agresivității, al răsturnării valorilor.
Poate și de aceea, clipele de pace adevărată ajung să reprezinte tot atâtea clipe de mirare bucurată, de liniștire neașteptată a spiritului.
O asemenea „insulă” a reprezentat ediția a XII-a a Colocviului de la Putna, desfășurat în perioada 23-26 august la prima mănăstire ctitorită de Ștefan cel Mare, în urma sfatului primit de la Daniil Sihastrul.
Tema din acest an, deosebit de generoasă – „Unitatea de limbă, credință și neam. Sensul culturii române” –, a atins (și) problema spinoasă a unității, pusă din ce în ce mai mult sub semnul întrebărilor cotidiene ale unei perioade dificile, când ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri. Fără nicio nuanță patriotardă sau fals festivistă, zilele de sfârșit de vară petrecute în Casa domnească a Mănăstirii Putna au prilejuit oamenilor de cultură prezenți să discute la un nivel înalt despre multiple domenii: limba română, istorie, teologie, literatură, filosofie, antropologie, muzică, film,arte plastice, critică de artă etc. Departe de a exista un acord perfect între conferențiari, discuțiile, controversele, intervențiile permanente au dovedit încă o dată că „disputele” au substanță atunci când sunt purtate pe un ton civilizat, cu argumente de fiecare parte, cu răbdarea de a asculta, de a descoperi adevăruri și în ceea ce rostește „adversarul” de idei. Sprintene sau mai lente, prezentările celor veniți de pe toate teritoriile României Mari au ridicat la rampă probleme extrem de acute ale zilelor noastre, aproape toate avându-și originea în istoria deloc comodă a românilor, dar și în prezentul delăsător. Glasuri din Bucovina pierdută, din Basarabia, din Moldova de dincoace de Prut, din Țara Românească, Dobrogea sau Transilvania s-au făcut auzite și au trezit în noi, cei prezenți, sentimente, gânduri și întrebări deopotrivă dureroase și luminoase. Aproape totul era amestecat – nu știai spre ce pagină să te apleci mai întâi, dacă să te lași pătruns de tristețe sau de optimism, de adevăr sau de speranță, de luciditate sau de visuri. Probabil, de toate la un loc.
Editura Fundaţiei România de mâine a participat cu mare bucurie la acest eveniment şi a prezentat Colecţia „Centenarul Marii Uniri”, iniţiată în noiembrie 2017. De asemenea, a fost lansat volumul „Generaţia Marii Uniri. Repere istorice”, cea mai recentă apariţie a colecţiei, volum coordonat de prof. univ. Viorica Moisuc. Cartea a trezit, aşa cum era de aşteptat, un interes crescut atât în rândul istoricilor, cât şi al specialiştilor în alte domenii.
Colocviul de la Putna a făcut, fără nicio îndoială, loc speranței. În cazul în care ne mai întrebam dacă există oameni responsabili, cu suflet, dar fără patimă, cu minte limpede și dăruită, profesioniști în meseria lor și, în același timp, patrioți (cu toată devalorizarea acestui cuvânt), în aceste zile am putut să ne dăm un răspuns: da, ei există. Și trebuie aduși în față, lăsați să vorbească în fața unui microfon uriaș, pentru ca ideile, propunerile și soluțiile lor să ajungă la cât mai mulți, până când se vor transforma într-o realitate frumoasă, inteligentă.
Cultura este singura care ne poate salva.
Odilia ROŞIANU
