LITERATURA UNIVERSALĂ – TRANSCENDERE A CAPITALULUI CULTURAL

23,31 lei

Descriere

An apariție: 2014

Autor: ELENA PRUS

ISBN: 978-606-20-0139-1

Nr. pagini: 208

Elena Prus a sesizat intersectarea conceptelor fundamentale ale literaturii ca imaginarul, identitatea, universalitatea valorilor comune şi diversitatea expresiilor, propunându-şi drept obiectiv major re-gândirea, re-interpretarea şi re-modelarea conceptelor de identitate naţională, alteritate, hibriditate, identitate plurală din perspectiva imaginarului cultural comparat şi cel universal. Cea mai fidelă mărturie în această privinţă ne-o aduc chiar materialele – reflecţii înserate în acest volum, care reprezintă discursuri de deconstrucţie şi de reconfigurare a valorilor transculturale.

Printre materialele selectate pentru acest volum se remarcă cele ce vizează paradigma postmodernă a culturii care condiționează caracterul de reprezentare polisemantică şi plurală a spectacolului muzealizării lumii ca divertisment generalizat şi mondializare a culturii. Recunoscând în aceasta o „forţă transformatoare a imaginarului cultural global”, Elena Prus insistă asupra dimensiunii sale panoramice deopotrivă interculturală şi socio-estetică şi antropologică. Construcţia şi reconstrucţia culturală constituie pivotul călătoriilor ştiinţifice ale autoarei.

În ansamblu, lucrarea se distinge prin unitatea de concepţie (de la particular spre universal şi viceversa) şi de realizare, prin elementele inedite pe care le invocă şi prin stilistica originală pe care o utilizează. Vom constata la lectura acestui volum că scriitura este mişcare şi transformare, tehnică şi pasiune, mască şi adevăr, idee prin limbaj şi călătorie a imaginarului, iar autoarea este mereu în căutare febrilă, afirmare şi recunoaştere, între articularea valorilor şi resemantizarea sensurilor.

(din Prefață)