Povestea Gaudeamus Radio România continuă. Prima ediție online din acest an
Chiar și în actualul context epidemiologic, în care desfășurarea oricărui eveniment după formatul clasic nu este permisă, unele povești de succes trebuie să continue. Una dintre aceste povești este Târgul de carte GAUDEAMUS Radio România, cel mai longeviv și îndrăgit târg de carte din țară. O primă ediție din acest an își va deschide porțile virtuale, în perioada 1-31 martie.
În acest interval, zilnic, între orele 10.00 și 21.00, site-ul gaudeamus.ro și pagina de Facebook Radio România Gaudeamus vor găzdui evenimente de tipul: interviuri cu scriitorii ale căror lucrări se vor regăsi în oferta târgului, prezentări de noi apariții, dezbateri având ca temă apariții editoriale recente, mesaje ale autorilor, ateliere de creație, lecturi etc.
Ca de fiecare dată în ultimii ani, Editura noastră are deosebita plăcere și onoare de a participa la acest eveniment cultural, la care vă invităm și pe dumneavoastră.
Pe lângă vasta noastră ofertă de carte, la această primă ediție online din 2021 a târgului, vă propunem patru lansări de carte.
Prima lansare, cea a cărții dlui conf. univ. dr. Eugen Ghiorghiță – Istorie economică va avea loc pe data de 5 martie, la ora 10.00. La discuții vor lua parte o serie de profesori și specialiști în domeniul economie.
Cel de-al doilea eveniment, care va avea loc în săptămâna 8-12, este lansarea cărții Calvarul românilor în lupta pentru eliberare și întregire națională. Volumul I (1600-1914) semnată de dna Viorica Moisuc, profesor și istoric de renume, carte apărută la editura noastră în colecția „Centenarul Marii Uniri”.
Pe data de 22 martie, la ora 11.00, vă invităm la lansarea cărții dnei lector univ. dr. Simona Marica – Semiologie psihiatrică pentru psihologi și la o discuție care va aborda o temă extrem de actuală în acest contextul epidemiologic – tulburările psihice. La eveniment vor participa profesori și psihologi, specialiști din domeniu.
Ultimul eveniment, lansarea cărții Există economie și în pandemie. Studii și analize al cărei autor este prof. Mircea Coșea, doctor în științe economice, va avea loc pe data de 27 martie, la ora 10.30. Alături de autor vor fi invitații săi, iar discuția va avea ca temă centrală pandemia de Covid-19 și efectele ei asupra economie naționale și internaționale.
Pentru noutăți și mai multe informații despre evenimentele care vor avea loc în această perioadă, vă așteptăm pe pagina noastră de Facebook.